TUPÉU s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet.

TUPÉU, (rar) tupeuri, s. n. Îndrăzneală, cutezanță care întrece limita cuvenită; obrăznicie, impertinență. – Din fr. toupet.

TUPÉU s. n. Atitudine îndrăzneață; îndrăzneală, cutezanță, obrăznicie.

tupéu s. n., art. tupéul

tupéu s. n., art. tupéul

TUPÉU s. v. obrăznicie.

TUPÉU s.n. 1. Îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (Teatru) Șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte și se piaptănă cu părul propriu. [< fr. toupet].

TUPÉU s. n. I. îndrăzneală obraznică; cutezanță, impertinență, nerușinare. II. (teatru) șuviță de păr de diferite culori, care se lipește la marginea părului, pe frunte, și se piaptănă cu părul propriu. (< fr. toupet)

tupéu (-uri), s. n. – Îndrăzneală, obrăznicie. Fr. toupet.

TUPÉU ~ ri n. Fel de a fi al unui om obraznic; îndrăzneală obraznică. /<fr. toupet

tupeu n. fig. îndrăzneală, nerușinare (= fr. toupet).

*tupéŭ n., pl. eĭe saŭ ee și eurĭ (fr. toupet, moț, îndrăzneală, d. vfr. toup, top, d. germ. de jos topp, germ. de sus zopf, vîrf, moț. V. cĭuf 1). Impertinență, nesfială: a răspunde cu tupeŭ. V. moțat.

TUPEU s. aroganță, impertinență, insolență, măgărie, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de un ~ revoltător.)

a avea un tupeu obraznic expr. (glum.) a fi obraznic, a avea tupeu

a o arde cu tupeu expr. (deț.) a fi foarte îndrăzneț

tupeu de bulangiu expr. (deț.) îndrăzneală foarte mare.